Ce sunt anomaliile dentare – dintii strambi? 

Anomaliile dentare sunt adesea văzute ca pe o afecțiune sau un defect, însă este important să înlăturăm stigma asociată acestor devieri, căci anomaliile asta reprezintă, de la creșterea obișnuită a dinților. Grație tehnologiilor de actualitate de care ortodonția modernă dispune, anomaliile dentare pot fi depistate și tratate cu succes, atât în cazul celor mici, cât și în cazul adulților. Cu toate acestea, corectarea poziției dinților se realizează mult mai ușor în perioada copilăriei, astfel alte complicații sunt evitate la maturitate. Cauzele principale ale anomaliilor dentare țin de natură ereditară, genetică, însă există și situații în care anomaliile sunt dobândite, de natură funcțională, cauzată de factorii de mediu.

Cele mai întâlnite anomalii dentare și cum pot fi corectate

Anomaliile dentare sunt de mai multe feluri și sunt clasificate în funcție de mărimea dinților, de forma lor sau de poziția nefirească pe arcadă. Fiecare anomalie atrage cu sine un tratament diferite, un anume model de aparat dentar, iar procedurile ortodontice, protetice și chirurgicale diferă de la caz la caz.

 

Hiperdonția (dinți supranumerari/suplimentari)

Dantura obișnuită a unui adult este compusă din 32 dinți, cu măselele de minte incluse. Orice formațiune dentară ce depășește acest număr se numește hiperdonție, sau prezența dinților suplimentari, crescuți oriunde în interiorul cavității bucale. Hiperdonția este întâlnită atât la dentiția de lapte, cât și la cea permanentă și presupune, în cele mai comune situații, eruperea unui singur dinte suplimentar (denumit și supranumerar), apariția mai multor dinți având loc, adesea, atunci când dantura se schimbă.

Hiperdontia este o anomalie maxilo-facială, ce apare mai des în zona maxilarului decât în mandibulă, iar din fericire nu afectează țesuturile dure sau moi (oasele sau gingiile). Cu toate acestea, hiperdonția poate determina modificări la nivelul feței, ale procesului de masticație, dar și modificări parodontale. Extracția dinților suplimentari are loc exclusiv în situația în care produc disconfort sau riscă să ducă la complicații.

Cauzele de apariție ale hiperdonției nu sunt încă descoperite cu exactitate, însă specialiștii în ortodonție consideră moștenirea genetică drept factor principal. După localizarea lor în interiorul gurii și caracteristicile sale, dinții supranumerari se împart în mai multe tipologii. Una dintre cele mai comune, dinții conici, erup adesea în spatele incisivilor, dinții suplimentari fiind duplicate ale dinților frontali.

Diagnosticul hiperdonției se poate stabili doar clinic, de către medicul ortodont, pe baza unei radiografii dentare. Tratamentul se realizează fie chirurgical, prin extracții dentare, fie prin tratament ortodontic. Astfel, aspectul estetic și funcțional al danturii revine la normal.

Hipodonția (lipsa unor dinți)

Dacă în cazul hiperdonției, vorbi despre prezența mai multor dinți suplimentari față de cei 32 obișnuiți ce se regăsesc în dentiția adultă, hipodonția este o afecțiune ce se manifestă prin absența mugurilor dentari, astfel dezvoltarea unuia sau mai multor dinți (cu excepția celui de-al treilea molar) nu se poate realiza.

Hiperdontia este, la rândul său, tot o anomalie maxilo-facială, iar dinții care sunt absenți în cele mai multe cazuri sunt molarii de minte (aproximativ 30% din cazuri), premolarii secunzi, dar și incisivii superiori sau centrali inferiori 

Hipodonția este una dintre cele mai frecvente anomalii dentare și are un impact negativ atât asupra aspectului, cât și asupra funcției masticatorii. De obicei, afecțiunea apare ca parte a unui sindrom care implică alte anomalii și necesită, de cele mai multe ori tratament multidisciplinar.

Printre cauzele principale ale hipodonției se numără:

  • patologia mamei (anumite afecțiuni ale acesteia pot impacta negativ dentiția copilului);
  • traumatisme suferite în copilărie (mai ales din primul an de viață, prilej în care accidentele minore de la nivelul regiunii orale afectează negativ dezvoltarea mugurilor dentari și, în consecință, influențează creșterea normală a dinților);
  • absența naturală a mugurilor dentari, fără ca alte patologii și anomalii să fie implicate.

Tratamentul hipodonției este particularizat, în funcție de numărul dinților absenți și de localizarea acestora. Tratamentul poate implica o componentă ortodontică, protetică, sau o combinație între cele două.

Atunci când spațiile lipsă nu sunt de mărimi mari, iar dinții au migrat spre edentație, medicul tău ortodont îți poate recomanda un tratament ortodontic pentru închiderea golurilor. Tratamentul ortodontic poate fi dublat de unul protetic, pentru rezultate cât mai eficiente și estetice.

Înlocuirea dinților absenți prin implanturi dentare se realizează atunci când spațiile goale sunt suficient de mari încât să permită acest tip de intervenție. În acest caz, medicul ortodont poate recomanda implantarea unei punți dentare, sprijinită pe dinții restanți sau poate ai nevoie doar de implanturi inserate în osul edentat.

Microdonția (spațierea dentară)

Dacă unul sau mai mulți dinți sunt de mărime mai mică față de ceilalți, cel mai probabil reprezinți un caz de microdonție. Această anomalie poate fi localizată (un singur dinte sau un grup de dinți este mai mic față de media normală) sau generalizată (toți dinții au dimensiuni mult mai reduse decât în mod obișnuit).

Mărimea redusă a dinților determină spațieri dentare nedorite ce afectează dicția. Aceștia pot avea o formă obișnuită, dar la scală mai mică, sau pot avea dimensiuni normale, însă cu formă triunghiulară. În multe cazuri, acești dinți au rădăcini mici, în timp ce coroana poate fi aproape de mărimea naturală.

După hipodonție, microdonția este cea mai frecventă anomalie de dezvoltare a danturii după hipodonție. Există o legătură destul de strânsă între cele două, deoarece cu cât este mai severă hipodonția, cu atât mai mari sunt șansele de diagnosticare a microdonției. 

Printre cauzele microdonției, se numără:

  • patologia mamei (hipertensiunea arterială a mamei poate fi asociată cu o dimensiune redusă a dinților copilului);
  • cauze genetice (copilul a moștenit un maxilar mai mare decât cel normal de la unul dintre părinți și dimensiunea dinților de la celălalt părinte);
  • chimioterapia și radioterapia la sugari și copii mici afectează, de asemenea, dentiția primară și permanentă;
  • despicătura de buză și de palat (anomaliile dentare sunt mai frecvente în zona despicăturii, iar microdonția poate fi observată pe partea despicată).
  • nanismul hipofizar (poate provoca microdonția generalizată adevărată, situație în care toți dinții par să fie uniform mai mici decât media)
  • sindromul LAMM (surditatea congenitală cu aplazie labirintică, microția și microdonția afectează dezvoltarea normală a dinților și a urechilor; structurile urechii exterioare și interne sunt foarte mici, subdezvoltate, iar dinții sunt, la rândul lor, foarte mici și distanțați pe scară largă).
  • sindromul Down (dinții în formă de picior se întâlnesc adesea în cazul copiilor cu acest sindrom);
  • sindromul Gorlin-Chaudhry-Moss (o afecțiune foarte rară ce presupune închiderea prematură a oaselor din craniu, și provoacă, în consecință, anomalii ale capului și ale feței);
  • sindromul Williams (o afecțiune genetică rară care poate afecta dezvoltarea trăsăturilor faciale, a tulburărilor de învățare, dar și anomalii dentare caracterizate prin distanțarea largă a dinților);
  • sindromul Turner (sau sindromul Ullrich-Turner) este o tulburare cromozomială care afectează femeile și cauzează, pe lângă statura mică, gâtul palmat, afecțiuni cardiace și insuficiență ovariană precoce, și scurtarea lățimii dinților;
  • sindromul Rieger ( o afecțiune genetică rară ce determină anomalii oculare, dinți subdezvoltați sau lipsa dinților, precum și alte malformații cranio-faciale);
  • sindromul Hallermann-Streiff (numit și sindrom oculomandibulofacial) provoacă malformații ale craniului și feței, printre care și maxilarul inferior subdezvoltat)
  • sindromul Rothmund-Thomson (apare ca o înroșire pe fața copilului ce se răspândește apoi rapid și provoacă, astfel, o creștere lentă, subțierea pielii, a părului, precum și  anomalii ale scheletului, dinților și unghiilor)
  • sindromul oral-facial-digital (cunoscut sub numele de sindromul de tip 3 sau Sugarman poate provoca malformații la nivelul gurii, inclusiv la nivelul dinților)
  • displaziile ectodermice (un grup de afecțiuni genetice care afectează formarea pielii, părului și unghiilor și pot avea ca rezultat, de asemenea, dinți mai mici, de formă conică, sau lipsa dinților)
  • anemia Fanconi (afecțiune a măduvei osoase ce determină producția insuficientă de celule sanguine, ceea ce duce diverse anomalii fizice, precum statura mică, anomalii ale dinților, ochilor și ale urechii, degetele mari deformate și malformații ale organelor genitale. 

Pe lângă aspectul fizic inestetic, microdonția determină dificultăți de vorbire și dicție precară, dar și migrări ale dinților normali, cu scopul de a elimina spațiile intradentare. În consecință, apare malocluzia (alinierea incorectă a dinților) și dificultăți în igienizarea anumitor zone ale danturii.

Microdonția se tratează prin intermediul tratamentului ortodontic (și/sau protetic) prin montarea aparatului dentar. În anumite situații, este recomandată refacerea dintelui subdimensionat cu materiale compozit, fațetarea sau implantul de coroană. Refacerea dintelui subdimensionat cu material compozit este o metodă  de restaurare minim invazivă, durabilă, rezistentă și fizionomică.

Fațetarea dinților presupune montarea pe suprafața frontală a dinților a unor fațete subțiri din ceramică, iar aplicarea acestora este un proces ireversibil ce presupune subțierea smalțului. Fațetele vin, de asemenea, cu anumite contraindicații alimentare (vinul, cafeaua sau ceaiul pot păta fațetele, de exemplu).

Coroanele dentare sunt recomandate în cazul distrugerilor întinse ale smalțului dentar ca urmare a proceselor carioase, acoperirea implanturilor, dar și în corectarea anomaliilor dentare. Coroanele au rezistență și durabilitate de lungă durată și sunt, astfel, eficiente pentru a corecta microdonția.

 

Macrodonția (înghesuirea dentară)

Prezența unor dinți de dimensiune prea mare în raport cu oasele maxilare prea mici poartă numele de macrodonție. Pe lângă probleme de ordin estetic ce afectează stima de sine, înghesuirea dinților determină deformarea danturii și sporește apariția cariilor, întrucât spațiile interdentare nu pot fi curățate corect și devin, în consecință, locuri de retenție a plăcii bacteriene. Lipsa de spațiu se observă, de obicei, la apariția caninilor superiori, care erup în afara liniei de arcadă. În consecință, calitatea zâmbetului este afectată prin dezvoltarea așa-numitului “zâmbet de vampir”.

Macrodonția nu este o anomalie care apare brusc în timpul maturității, ci se întâmplă pe măsură ce dinții cresc și se dezvoltă. Cauzele macrodonției sunt încă în cercetare, cu toate acestea, există numeroase studii care asociază apariția macrodonției cu factori genetici, ereditari. Fenomenul apare, adesea, însoțit de alte patologii specifice, precum dezechilibrele hormonale, în special ale glandei pituitare, sindromul otodental, diabetul cu rezistență la insulină, hemihiperplazia facială, sindromul KGB sau sindromul 47, XYY. Factorii din copilărie joacă la rândul lor, un rol semnificativ în dezvoltarea macrodontiei: alimentația, expunerea la toxine sau radiații și alți factori de mediu cresc probabilitatea creșterii macrodontiei.

Pentru corectarea acestei anomalii dento-maxilare, medicul ortodont apelează la tratamentul cu aparatul dentar. În cazul înghesuirilor dentare, aparatul dentar fix, realizat din brackeți metalici care se cimentează pe suprafața exterioară a dinților, este cea mai bună soluție, întrucât oferă o corectură foarte precisă a repoziționării dinților.

Ocluzia adâncă

Ocluzia adâncă apare atunci când dinții frontali superiori acoperă în plan vertical mai mult de jumătate din înălțimea dinților frontali inferiori, sau chiar marginea lor incizală intră în contact cu gingia celor de sus și cu mucoasa palatină. Această malocluzie (mușcătură incorectă) tocește semnificativ teșutul osos și inflamează gingiile, iar în cazurile cele mai nefericite se poate ajunge chiar și la pierderea dinților la maturitate.

Anomalia are un caracter ereditar, fiind întâlnită, de obicei, la mai mulți membri ai familiei. Incisivii superiori pot fi orientați către anterior (protruzie- ocluzie adâncă în acoperiș) sau către posterior (retruzie – ocluzie adâncă acoperită). În consecință, aspectul facial este modificat prin prezența surâsului gingival (expunerea gingiilor superioare în surâs), buzele sunt evazate, cu un contact strâns pe toată suprafața, iar bărbia proeminentă. Dacă ocluzia adâncă nu este tratată la timp, riscul de a dezvolta parodontopatii în viitor crește semnificativ. 

Tratamentul ocluziei adânci este unul complex, însă cu multă atenție și o colaborare eficientă dintre pacient și medicul ortodont, se pot obține îmbunătățiri drastice. Stabilirea tratamentului și a rezultatelor depinde, în primă fază, de stabilitatea ocluzală și de cea articulară. O atenție sporită trebuie acordată sănătății parodontale, căci în lipsa acesteia tratamentul nu poate fi inițiat. 

Tratamentul anomaliei este particularizat, în funcție de complexitatea ocluziei dentare a pacientului, dar și de rezultatele dorite din punct de vedere estetic. Tratamentul presupune atât proceduri ortodontice, precum montarea aparatului dentar fix metalic, dar și proceduri chirurgicale și protetice, iar aici este vorba de extracții dentare în scop ortodontic (pentru spațiere și o mai bună aliniere a dinților pe arcadă), mini-implanturi ortodontice pentru ancoraj sau chiar lucrări dentare complete. Scopul final al tratamentului îl reprezintă soluționarea înghesuirilor, alinierea corectă a dinților pe arcadă și stabilirea mușcăturii.

Ocluzia inversă

Ocluzia (sau mușcătura) inversă este scenariul opus ocluziei adânci și apare atunci când dinții frontali inferiori îi acoperă pe cei frontali superiori în timpul mușcăturii. Anomalia poate include un singur dinte sau un grup de dinți și poate fi localizată atât la dinții frontali, cât și la molari.

Ocluzia inversă poate fi de natura ereditară, iar cauzele țin de forma, dimensiunea și relația dintre maxilare, ca urmare a creșterii în exces a mandibulei (maxilarul inferior) și dezvoltarea insuficientă a maxilarului superior. Cauzele pot ține și de factorii de mediu și obiceiuri vicioase (mai ales în copilărie), precum interpunerea limbii între arcade, suptul buzei superioare sau suptul degetelor timp îndelungat sau avansarea constantă a mandibulei. Mușcătura inversă se mai poate forma și din cauza unor modificări și neconcordanțe în ordinea de erupție a dinților sau din din cauza unor traumatisme. În anumite situații, dintele de lapte poate rămâne prea mult timp pe arcadă, astfel încât provoacă modificări de poziție ale dinților permanenți. În consecință, ocluzia inversă este localizată, în zona dintelui care a produs deviația.

Ocluzia inversă are consecințe semnificative în perturbarea aspectului facial (și a stimei de sine, implicit) prin determinarea unui profil concav caracteristic, cu mandibula dispusă asimetric. Probleme de ordin estetic sunt însoțite și de cele de masticație, fonatorii și parodontale. Ocluzia inversă împiedică deschiderea normală a gurii din pricina poziției anormale a mandibulei, influențând negativ evoluția corectă a oaselor. Dinții își pierd din substanța dură, se abrazează, iar masticația este îngreunată, dureroasă și realizată incorect. Gingiile sunt și ele afectate la rândul lor, căci lipsa corectitudinii în suprapunere determină lovirea dinților de gingie, provocând astfel inflamații și retrageri gingivale.

Există mai multe modalități principale de tratare a mușcăturii inverse. În situațiile mai puțin complexe, se apelează la tratamentul ortodontic, non-invaziv, ce presupune aplicarea aparatului dentar fix destinat soluționării ocluziilor minore, ușor de corectat, precum și montarea unei piese pe palatul cavității orale, menită să extindă, să crească lățimea osului maxilar. Cu toate acestea, mușcătura incorectă trebuie depistată la timp, de la vârste mici și până la finalizarea creșterii oaselor maxilare. Acest decalaj este recomandat să fie corectat sau micșorat cât se poate până la vârsta de 18 ani, pentru a crește șansele de reușită. Tratamentul non-chirugical poate presupune și realizarea unui camuflaj ortodontic prin poziționarea dinților astfel încât să fie compensat decalajul scheletal, ținându-se cont de sistemul de susținere al dinților. 

În situațiile mult prea severe, dar și în care dezvoltarea oaselor maxilare s-a definitivat (după încheierea pubertății), tratamentul mușcăturii inverse presupune intervenții chirurgicale și protetice. Tratamentul chirurgical presupune așezarea corectă a dinților pe bazele osoase și poziționarea corectă a maxilarelor, pentru ca mai apoi tratamentul să fie finalizat prin proceduri ortodontice de fixare și stabilire corectă a mușcăturii.

Ocluzia deschisă

În ocluzia deschisă, dinții frontali superiori și cei inferiori nu se ating în momentul mușcăturii. Astfel, între arcade rămâne un spațiu de câțiva milimetri până la un centimetru atunci când gura este închisă. 

Cauzele de apariție ale ocluziei deschise țin de anumite vicii manifestate în copilărie, în principal suptul excesiv al degetului, folosirea excesivă a suzetei sau ticuri de interpunere dinspre exterior (presiunea directă cu degetul, buzele sau diverse obiecte, precum creionul, care produc deformarea regiunii respective), sau interior, prin interpunerea limbii.

În consecință, ocluzia deschisă afectează semnificativ masticația prin suprasolicitarea dinților posteriori și cauzează defecte de vorbire și tulburări fonetice, precum sigmatismul (“sâsâiala”), vorbirea peltică, dificultăți în pronunția anumitor consoane (consoanele “d”, “t” sau “z”). Tratamentul stomatologic, în acest caz, este dublat de tratamentul logopedic, cu scopul restabilirii poziționării corecte a dinților în vederea pronunției adecvate a unor foneme.

Este important ca problema să fie depistată cât mai repede, pentru ca modificările osoase să fie cât mai mici. Întârzierea tratamentului aduce cu sine agravări de ordin fizionomic și modificări osoase. Dacă anomalia este identificată încă din copilărie, se poate urma un tratament cu aparat dentar mobilizabil. În cazul dentiției permanente, este indicat tratamentul cu aparat dentar fix, iar în situațiile agravate, se apelează la tratamentul chirurgical asociat celui ortodontic.

Compresia de maxilar

Retrognatismul mandibular (sau compresia de maxilar) este o anomalie dento-maxilară de creștere, ce presupune înclinarea accentuată a dinților superiori, în raport cu deficitul de dezvoltare a mandibulei (maxilarul inferior este îngust). Anomalia este cel mai des întâlnită în rândul copiilor cu afecțiuni medicale din sfera O.R.L, precum polipi, amigdalite repetate, ce determină realizarea respirației pe gură. 

Înclinarea dinților superiori formează în timp un profil convex al copilului, în care gura este întredeschisă, iar incisivii superiori sunt vizibili în spatele buzei, determinând astfel aspectul facial cunoscut numele de “buză de iepure”.  În situațiile mai severe, masticația este îngreunată, cu efecte semnificative în creșterea și dezvoltarea generală a copilului, iar întârzierea tratamentului determină dureri la nivelul articulației temporo-mandibulare, iar la maturitate duce la afecțiuni parodontale și sindromul apneei obstructive.

Scopul tratamentului ortodontic, în cazul compresiei de maxilar, îl reprezintă lărgirea arcadei maxilare. Diagnosticul și planul de tratament este particularizat, în funcție de complexitatea anomaliei, însă de cele mai multe ori, acesta implică tratamentul ortodontic prin montarea aparatului dentar fix sau mobil, iar cazurile severe presupun și intervenții chirurgicale, precum extracțiile dentare sau intervenții de chirurgie ortognată în situații alarmante.

Dinte crescut în gingie la copii (dinte impactat)

Dintele impactat este un dinte care nu a erupt la timp, astfel procesul de creștere este oprit, iar dintele este predispus la infectare. Dinții impactați determină complicații prin distrugerea rădăcinilor dinților vecini, dar și prin predispoziția la afecțiuni parodontale, carii, chisturi sau îngrămădire dinților pe arcadă. În această situație, este recomandată extracția dintelui care provoacă probleme.

Alte tipuri de anomalii dentare

Printre anomaliile dentare specifice care implică dereglări de poziție sau dimensiuni ale dinților, anomaliile dentare mai pot apărea și în alte cazuri, precum:

  • deviația pe linia mediană a feței

În această situație, spațiul dintre incisivi centrali superiori ar trebui sa coincidă cu cel dintre incisivii centrali inferiori, iar ambele arcade să se suprapună pe linia mediană a feței. Atunci când există o deviație între linia inter-incisivă superioară și linia mediană a feței, rezultă un aspect asimetric neplăcut al surâsului, o senzație de „gură strâmbă”.

  • latero-deviația mandibulei

Anomalia presupune deviația mandibulei într-o parte sau alta față de linia mediană a feței, iar în consecință sunt produse asimetrii faciale, ce impactează negativ aspectul facial și, implicit, în gradul stimei de sine.

  • dinții germinați

Anomalia are loc atunci când se formează doi dinți uniți de aceeași rădăcină, ca o urmare a scindării mugurelui unui singur dinte.

  • dinții fuzionați 

Spre deosebire de cei germinați, dinții fuzionați apar atunci când doi muguri dentari dinstincți se unesc la nivelul dentinei sau al pulpei dentare. Fuziunea are loc numai la nivelul rădăcinei sau coroanei, formându-se un dinte mult mai mare.

  • dinții de taur (taurodonția)

Această anomalie foarte rară presupune creșterea în volum a pulpei dentare și extinderea acesteia în zona radiculară. În consecință, dintele este expus la carii la defecte ale smalțului.

  • dinții Mozer

Această anomalie vizează molarii primi permanenți, modificați ca formă, volum și structură. Molarii au smalțul friabil, de culoare galben-brun-negricioasă, iar cauzele acestei distrofii sunt atribuite, în principiu, rahitismului.

  • dinții Hutchinson

Anomalia afectează incisivii centrali superiori permanenți, ce suferă modificări de volum (sunt mai mici), de formă (prezintă un aspect de “butoiaș”) și de structură (au smalțul friabil). Printre cauze se numără triada Hutchinson cu cheratită parenchimatoasă și surditate labirintică, precum și rahitismul.

  • concrescența

Anomalia apare în situația în care doi dinți vecini gata formați se unesc prin cimentare (pot fi dinți normali sau un dinte normal și unul supranumerar). Fenomenul apare mai des la molarii superiori, iar cauza poate să fie un traumatism care apare la nivelul dinților.

  • displaziile izolate 

Aceste anomalii sunt consecutive infecțiilor sau traumatismelor suferite în dentiția temporară. Hipoplaziile premolarilor secunzi se manifestă ca urmare a proceselor infecțioase ale moarilor temporari, fenomen ce poartă numele de “dinții Turner”. Premolarii doi erup înainte ca rădăcina să se formeze complet, astfel suferă modificări de volum, formă sau structură și devin, astfel, predispuși spre cariere. De asemenea, traumatismele suferite la nivelul incisivilor temporari și procesele inflamatorii asociate pot interfera cu dezvoltarea incisivilor din dentiția permanentă, cauzând hipoplazii în marginea incizală.

 Tratamentul anomaliilor dentare și prevenirea complicațiilor

Cu toate că vârsta nu reprezintă un impediment în tratarea malpoziționărilor dentare, detectarea și tratarea cât mai rapidă a anomaliilor dentare, mai ales înainte de definitivarea osoasă, constituie un avantaj semnificativ în procesul de de poziționare corectă. Din fericire, tehnologia de azi permite tratamentul ortodontic și în cazul dentiției adulte, însă problemele dentare vizează și corectarea consecințelor unor anomalii netratate la timp, precum și a complicațiilor cauzate de afecțiuni parodontale.

Complicațiile pot fi prevenite la timp prin tratamentul ortodontic, de purtare a aparatului dentar de la 6 luni, până la 2 ani, în funcție de complexitatea situației. De multe ori, însă, tratamentul ortodontic este însoțit și de proceduri chirurgicale, extracții dentare sau implanturi dentare, de înlocuire a dinților lipsă. Pentru un aspect dentar cât mai estetic și un zâmbet cât mai reușit, se poate apela și la construirea fațetelor dentare sau a coroanelor, recomandate în situația dinților prea mici, ce provoacă și dificultăți funcționale.

Cum pot fi prevenite anomaliile dentare?

Pentru a evita riscul anomaliilor dentare în copilărie, este importantă respectarea unei igiene orale corespunzătoare, încă de la apariția primilor dinți. Vizitele frecvente la cabinetul stomatologic sunt obligatorii în cazul celor mici, întrucât se pot realiza proceduri de sigilare a dinților temporari sau de tratare a cariilor, pentru ca infecțiile să nu afecteze și dentiția permanentă.

De asemenea, corectarea viciilor, a obiceiurilor greșite ale celor mici, precum suptul excesiv al suzetei, al degetelor sau al altor obiecte poate împiedica apariția în timp a malpoziționărilor dentare. Respirația pe gură, ca rezultantă a polipilor, este o altă situație ce necesită atenție și tratament, astfel încât dantura să se poată dezvolta corect.

    CONTACTEAZA-NE

    Am văzut mii de probleme și de danturi. Soluții există, însă primul pas e mereu la tine. Folosește formularul și explică-ne ce te supără.

    Revenim ASAP la tine.

    Ataseaza radiografii/analize

    Call Now Button