Despre Chirurgia BMF – când este utilizată în cabinetul dentar?

Dragii mei,

Stiu cât este de important să vă simțiți bine în pielea voastră, cât de multă încredere de sine vă poate da chiar și cea mai mică modificare de la nivelul feței. Pentru mine însă, aspectul frumos este întotdeauna completat de sănătatea orală, motiv pentru care, în funcție de afecțiunile pacienților, aleg tehnicile chirurgicale BMF, despre care veți afla mai multe în continuare.

Ce este chirurgia BMF?

Pentru ca pacienții să își redobândească sănătatea orală, anumite afecțiuni ale dinților pot fi tratate eficient doar prin chirurgia BMF. Termenul de BMF este prescurtarea cuvântului bucomaxilofacială, ceea ce înseamnă că acest tip de chirurgie se axează pe tratarea afecțiunilor și defectelor din zona feței și maxilarelor, precum și a țesuturilor moi și tari ale cavității orale.

În ce cazuri se utilizează tehnicile BMF?

Atunci când un pacient neglijează anumite semne apărute la nivelul cavității bucale și le lasă să evolueze, uneori se ajunge la situația în care se dezvoltă infecții precum abcese, chisturi și alte formațiuni tumorale, ce au ca singura metodă de tratament chirurgia orală, prin diverse operațiuni. Totodată, în cazul înlăturării măselelor de minte incluse sau a reconstrucției maxilalelor, veți fi nevoiți să vă adresați unui medic.

Care sunt principalele intervenții de chirurgie BMF, realizate în cabinetele Cris Smile Studio?

1. Extracțiile dentare

Extracțiile dentare sunt de două tipuri: extracții dentare simple și extracții dentare chirurgicale.

Extracțiile dentare simple ale dinților monoradiculari, mai exact canini, incisivi, sau pluriradiculari, respectiv molari, premolari, sunt cele mai frecvente și mai ușoare proceduri chirurgicale întâlnite în cabinetul stomatologic și presupun îndepărtarea din alveolă a unui dinte bolnav, ce nu mai poate fi salvat prin alte metode.

Extracții dentare chirurgicale ale dinților incluși sau erupți parțial sau ale dinților erupți, care sunt fragili sau au anatomie anormală, precum și a bucăților dentare rămase blocate sub linia gingivală. Această procedură presupune incizia gingiei și crearea unui lambou iar în unele cazuri, secționarea și îndepărtarea unei bucăți de os, pentru a accesa dintele ce urmează să fie supus extracției. Spre deosebire de extracția clasică și cunoscută, prin utilizarea cleștelui, metoda chirurgicală este una mai prudentă și mai conservatoare pentru îndepărtarea unui dinte, deoarece, în acest fel, este eliminat riscul pierderii de țesut osos, prin fracturi.

Extracția dentară inclusă, o sub-ramură a extracției dentare chirurgicale, destinate elementelor dentare, cel mai adesea este vorba despre ultimii molari și de canini, care, deși trecută perioada normală de erupție, nu și-au făcut apariția. Adeseori, aceștia rămân parțial sau total incluși în osul maxilar sau mandibular, fiind acoperiți de gingie. În unele cazuri pot să crească într-o direcție greșită, situație ce poate cauza o serie de probleme precum inflamația, durerea gingiilor, dificultatea de a mai deschide gura, o igienă dentară dificilă, apariția proceselor cariogene și formarea chisturilor.

Cum se realizează o extracție dentară chirurgicală?

Primul pas, după ce anestezia își face efectul, presupune decolarea lamboului gingival, mai exact secționarea unei porțiuni din gingii, pentru a expune osul.

Cel de-al doilea pas constă în decuparea osului cu freza sau dalta, în cazul impactării dintelui în os.

Cel de-al treilea pas presupune secționarea rădăcinii și a coroanei, etapa ce are ca scop transformarea unui dinte pluriradicular în mai multi dinții monoradiculari, aceste fragmente fiind îndepărtate cu cleștele. În cazul în care coroana nu mai există, se secționează rădăcina iar fragmentele se luxează cu elevatorul.

În cel de-al patrulea pas, medicul chirurg îndepărtează dintele, după care verifică dacă osul are margini ascuțite sau denivelări iar în cazul în care acestea există, îl netezește cu o pilă specială.

Pasul șase presupune toaletarea rănii, prin irigarea alveolei din abundență cu soluție salină, insistând în porțiunea inferioară a lamboului. Dacă rana nu este curățată bine, vindecarea întârzie să apară și își pot face apariția abcesele subperiostale.

Ultimul pas constă în închiderea rănii, prin aplicarea de suturi pe incizii, după ce sângerarea s-a oprit și lamboul a fost repoziționat.

Când este indicată o extracție dentară?

• În cazul dinților cu distrucții corono-radiculare întinse, care nu mai pot fi restaurați prin obturații
• În prezența gangrenelor complicate cu parodontită apicală cronică, pentru care tratamentul endodontic sau cel chirurgical, al leziunilor periapicale, nu este indicat sau a eșuat.
• Pentru dinții care au determinat și întrețin procese supurative sinusale
• În cazul dinților cu parodontopatie marginală cronică profundă și mobilitate de gradul II/III
• În cazul dinților cu transformări chistice sau afectați de tumori benigne
• În cazul fracturilor corono-radiculare
• În scop ortodontic
• În cazul dinților extruzați, egresați sau înclinați, care defavorizează sau împiedică tratamentul protetic;
• În cazul dinților incluși ce nu pot erupe sau a celor erupți, care provoacă dizarmonii dento-alveolare, împiedică erupția sau redresarea ortodontică a dinților vecini
• Atunci când dinții de lapte întârzie să cadă pentru a fi înlocuiți de cei permanenți, situație în care fiind obstacolata evoluția danturii, există predispoziția către malocluziile dentare;

În ce situații este contraindicată o extracție dentară?

• Leucemie
• infarctul miocardic recent sau AVC
• Leziuni infecțioase ale mucoase orale
• sinuzita maxilară rinogenă;
• procese supurative acute;
• În cazul pacienților care urmează sau au urmat recent un tratament radioterapeutic la nivelul extremității cefalice;
• Leziuni precanceroase, tumori maligne ale țesuturilor moi sau ale oaselor maxilare
• În afecțiunile de coagulare a sângelui
• Atunci când urmați tratamente anticoagulate sau cu citostatice
• Sarcina

Ce indicații trebuie sa respectați înainte de extracția dentară?

• Informați medicul curant de prezența unor patologii sau stări de sănătate particulare, precum alergii, prezența unei sarcini etc.
• În scop profilactic, medicii noștri va pot prescrie o terapie cu antibiotice încă dinainte de intervenția propriuzisă;

Ce indicații trebuie sa respectați după extracția dentară?

• Mențineți pansamentul în locul extracției, cel puțin două ore, iar dacă sângerarea nu s-a oprit, aplicați un set nou de comprese sterile, pentru încă alte două ore;
• După îndepărtarea compreselor, evitați să sugeți din locul extracției, pentru a nu distruge cheagul format;
• În ziua intervenție, adoptați o dietă semilichidă și la temperatura camerei și evitați consumul de lactate și alimente iritante iar timp de două zile de la intervenție nu consumați alimente prea fierbinți sau prea reci;
• Mestecați alimentele pe partea opusă plăgii;
• Nu clătiți gura în prima zi de la realizarea extracției și reluați periajul dentar a doua zi;
• Utilizați soluții/spray-uri antiseptice pe bază de clorhexidină, după 24 de ore de la extracție;
• Respectați întocmai rețeta de medicamente scrisă de medic.

2. Extirparea chisturilor maxilare (chistectomie)

Prin intervenția de chistectomie, medicul chirurg îndepărtează chisturile dentare, un tip de cavități patologice nou formate la nivelul arcadei și acoperite de o membrană epitelială, ce apar din cauza unei infecții sau o traumă a dintelui. Chisturile capătă forma unui săculeț cu lichid, apărut adesea la vârful rădăcinii moarte a unui dinte sau în jurul coroanelor și rădăcinilor dinților incluși. Deoarece aceste formațiuni sunt de cele mai multe ori asimptomatice, ele sunt descoperite după realizarea unei radiografii dentare. Atunci când apar simptome, acestea se manifestă sub forma umflării și înroșirii gingiei, iar în momentul în care se infectează, apare durerea. Pentru a le îndepărta, este necesară intervenția medicului chirurg. După efectuarea anesteziei locale, se face o incizie în gingie, pentru a îndepărta atât infecția, cât și membrana chistică, astfel încât șansele de recidivă să fie reduse la minimum.

3. Rezecția apicală

Rezectia apicală, că tehnică de chirurgie dentară, presupune tăierea porțiunii apicală din vârful rădăcinii dinților monoradiculari sau pluriradiculari. Obiectivul acestei intervenții este de a sigila canalul apical atunci când procedura nu a fost posibilă prin tratamentele de endodonție, precum obturatii coronare, tratamente de canal. Dacă procedura de devitalizare dă greș, există riscul formării infecțiilor cronice – granuloame, la baza rădăcinii dentare.

În ce situații este indicată rezecția apicală?

• Când există dificultăți anatomice, ce împiedică curățarea și obturarea corectă a canalului radicular
• Când apar dificultăți ce țin de reabilitatea protetică a dinților afectați
• În cazul fracturilor radiculare orizontale cu necroză apicală
• Când apar blocaje pe lungimea canalului radicular, ce nu pot fi rezolvate prin tratament endodontic
• Când tratamentul endodontic a eșuat

Cum se realizează rezecția apicală?

Procedura de rezecție apicală se realizează într-o singură ședință. După o anestezie loco-regională, se efectuează o incizie mucoperiostală, se decolează mucoasa și periostul, pentru a se descoperi tăblia osoasă. Apoi, se realizează trepanarea osului și se îndepartează osul afectat și apexul dentar. Canalul radicular este curățat mecanic, spălat și apoi obturat, după care se efectuează o obturație calibrată vizibilă. Când permeabilizarea canalului nu se poate realiza, se aplică sigilant la nivelul bontului restant. La final, se realizează sutura plăgii iar firele se vor îndepărta după aproximativ o săptămână de la intervenție.

4. Chirurgie dentară preprotezică

Intervențiile de chirurgie dentară preprotezică au drept scop rezolvarea leziunilor de la nivelul parodontiului, adică țesutul de susținere dentar. În unele cazuri, pacienților ce au nevoie de restaurări dentare (lucrări de protetică, punți dentare sau coroane dentare), le recomandăm în prealabil o serie de terapii parodontale particulare.

Adiția de os este o intervenție chirurgicală necesară în situația în care urmează să faceți un tratament cu implanturi dentare, însă cantitatea de os maxilar este insuficientă, ca urmare a pierderii osoase. Prin această procedură, țesutul osos lipsă este înlocuit cu unul de origine umană, animală sau artificială, pentru a putea obține lățimea și grosimea necesare implantării, și implicit, pentru a asigura stabilitatea viitoarei lucrări protetice.

Adiția osoasă se poate face cu una din cele patru tipuri de grefe:

• Autogrefă, din propriul os, fiind cea mai indicată variantă;
• Alogrefa, din os uman provenit de la alt organism;
• Xenogrefa, din os de origine animală;
• Aloplastică, din os sintetic;

Din ce cauze apare pierderea osoasă?

• extracțiile dentare;
• evenimentele traumatice;
• boala parodontală;
• osteoporoza;
• procesul de îmbătrânire;

Adiția de os. Când este recomandată reconstrucția osoasă?

În urma unui consult de specialitate, medicul dentist recomandă adiția de os pentru completarea țesutului ce tinde să se atrofieze în lipsa dintelui natural. Procedura reconstructivă este necesară dacă se verifică una dintre următoarele circumstanțe:

• Înaintea implantării propriuzise, cantitatea de os se dovedește insuficientă pentru a putea susține implantul dentar și astfel, pentru garantarea stabilității lucrării dentare este necesară adiția de os;
• Carențele osoase pot afecta și porțiunea posterioară a arcadelor, iar acest deficit se corectează prin procedura sinus lift sau / și reconstrucție osoasă cu grefă de os autolog, heterolog sau țesut artificial;
• Adiția de os este o procedura indicată și în cazul bolii parodontale, pentru menținerea nealterată a structurilor dentare sănătoase ce au rămas fără o porțiune din țesutul de susținere (parodonțiu);
• Prezența bolilor degenerative, precum și inflamația bacterică a peridontiului (boală parodontala) au drept consecință extinderea procesului de atrofiere osoasă, ce se poate compensa prin regenerarea osoasă (adiția de os);
• Procedura regenerativă este indicată și în cazul îndepărtării unor tumori sau chisturi amplasate în cavitatea orală, soluționare încheiată cu pierderea unei părți a țesutului alveolar;
• În urmă extracțiilor dentare, absența structurilor dentare naturale duce la absorbția țesutului alveolar iar păstrarea infrastructurii de susținere se poate intermedia prin adiția de os.

În ce constă procedura de adiție osoasă?

În situația în care se folosește tehnica autogenă pentru grefare, medicul specialist va face sub anestezie locală sau generală o mică incizie în zona donatoare, pentru a colecta țesutul osos necesar corectării defectului. Traumatismul în cazul acestei proceduri este unul minim, în cazul în care se optează pentru realizarea ei cu laserul sau cu ajutorul piezochirurgiei. După ce țesutul osos este recoltat, medicul realizează o incizie în gingie, în dreptul defectului, pentru expunerea osului maxilar. Apoi, grefa osoasă este fixată, după care este acoperită cu membrane iar, la final, se suturează gingia. Recomandăm tehnica autogenă deoarece, în acest fel, riscul de respingere de către organism este unul minim.

Ce dezavantaje are procedura de adiție osoasă?

În cazul în care optați pentru altă tehnică de grefare decât cea autogenă, riscul de respingere este mai mare decât atunci când alegeți adiția cu propriul țesut osos. Chiar dacă această metodă este considerată a fi cea mai sigură, fuziunea cu osul maxilar nu este garantată complet. De aceea, pentru ca organismul să accepte grefa osoasă și osul maxilar să se vindece, pentru a fi gata de implant, veți fi nevoiți să așteptați o perioadă de la trei luni, până la un an.

Sinus lift 

Sinus lift este procedura chirurgicală, de adiție osoasă, în care osul donator este folosit pentru ridicarea zonei osului maxilar superior, mult prea subțire comparativ cu cel inferior, pentru a susține viitorul implant dentar. În porțiunea respectivă, structura osoasă a maxilarului nu este compactă precum zona de corespondență mandibulară, ci este caracterizată de prezența unei cavități pline cu aer, cunoscută ca sinus maxilar. Prin procedura de sinus lift, țesutul osos crește volumetric pe arcada superioară iar membrana sinusului maxilar este înălțată.

În ce constă procedura sinus lift?

Procedura de sinus lift se poate realiza în aceeși zi în care se face și implantarea și este suficientă realizarea unei anestezii locale sau o sedare generală, de gradul IV. După ce anestezia își face efectul, medicul face o incizie la nivelul gingiei, care corespunde cu zona edentată și efectuează un mic orificiu, până la membrana sinusului maxilar. Medicul reușește să ridice membrană ce învelește sinusul, iar spațiul creat va fi completat cu o grefă de țesut osos autolog, heterolog sau artificial cu proprietăți osteo-integrative. În cazul în care medicul constată că țesutul osos al pacientului are suficientă grosime pentru a suportă un implant dentar, procedura de sinus lift nu mai necesită să fie completată cu adiția de os.

Gingivectomia- remodelare estetică a țesuturilor moi

Gingivectomia este o intervenție chirurgicală ce constă în remodelarea estetică a țesutului gingival, procedură ce inițial a fost concepută pentru tratarea bolii periodontale, însă acum este considerată și o intervenție cu scop cosmetic. Prin gingivectomie, medicul chirurg reduce buzunarele gingivale patologice, a spațiilor dintre dinți, efect cauzat de pierderea țesutului gingival din jurul dinților, în boala periodontală. În situația în care aceste spații, numite buzunare, devin prea profunde pentru a fi curățate cu periuța, sunt clasificate ca fiind patologice.

O altă indicație a gingivectomiei este hiperplazia gingivală, ce are cauze genetice sau induse medicamentos. Atunci când urmați un tratament ortodontic, apare o inflamație a gingiilor la corectarea poziției dinților iar combinația dintre acest proces și placa bacteriană poate declanșa creșterea anormală a gingiei. Hiperplazia gingivală contribuie la acumularea resturilor alimentare și la favorizarea coloniilor bacteriene, fapt ce îngreunează igiena dentară zilnică.

De ce tipuri este hiperplazia gingivală? 

• Genetică;
• Idiopatică, apărută în timpul tratamentelor ortodontice sau cauzată de anumite medicamente;

Care sunt contraindicațiile gingivectomiei?

• Necesitatea unei intervenții chirurgicale pe os sau examinarea formei osului și a morfologiei acestuia;
• Din considerente estetice, mai ales în cazul maxilarului anterior;
• În situațiile în care capătul distal al buzunarului este apical joncțiunii mucogingivale;

Ce presupune intervenția de gingivectomie?

După ce medicul realizează anestezia locală, se face rezecția țesutului în exces cu ajutorul unui bisturiu, electrocauter, laser sau sfredel cu cap de diamant. Intervenția durează între 10-15 minute și o oră, în funcție de cantitatea de țesut ce trebuie excizată. La final, se plasează un pansament pe plaga operatorie, care trebuie ținut timp de 10 zile.

În ce constă îngrijirea postoperatorie?

• Pentru controlul durerii, medicul îți va administra antialgice;
• Se vor folosi ape de gură cu clorhexidină, pentru menținerea cavității orale curate;
• Periajul gingiilor va fi unul ușor, fără a traumatiza plaga operatorie;
• Se evită alimentele și băuturile fierbinți, precum și cele sărate, picante sau crocante;
• Se vor consuma alimente moi;
• Se va evita masticația pe dinții ce au fost trataț, timp de o săptămânăi;
• Sângerarea locală, ce va persista pentru 2-3 zile, se va ține sub control cu pansamente sterile aplicate local;
• Se evită fumatul în prima săptămână de după intervenție
• Nu administrați medicamente precum aspirina sau coudamina, ce favorizează sângerarea.

Nu mai amânați să aveți un zâmbet sănătos și frumos! Cabinet stomatologic din sectorul 5, situat pe strada Malcoci, nr. 2, bloc 36, sc. B, parter, ap. 59, este aici să vă ofere cele mai bune servicii dentare. Indiferent dacă locuiți în Bragadiru, Magurele, Jilava, zona Confort Urban Residence, Dream Residence, Ideal Residence, Calea Rahovei, Sebastian sau Petre Ispirescu, 13 Septembrie, acest cabinet este aproape de dvs. Nu ezitați să ne contactați pentru a programa o consultație și să aveți zâmbetul dorit!