Sărbătorile de iarnă aduc cu ele și o mulțime de tentații culinare bogate în zaharuri și foarte variate, la care este greu să reziști.
O dată cu ele, vine și relaxarea, care ne face să fim mai puțin responsabili la capitolul igienă dentară. Toate acestea, adunate, ne fac mai expuși la pericolul cariilor dentare, care afectează sănătatea cavității orale.
O atenție acordată zilnic danturii noastre, mai ales în perioada în care meniul alimentar se schimbă, ne poate salva de probleme care ne duc direct pe scaunul medicului stomatolog.
Cum putem preveni apariția afecțiunilor dentare în perioada sărbătorilor, care ne șterg zâmbetul de pe față și ne aduc față în față cu durerea?
1. Atenție la zahăr!
Inamicul numărul 1 al sănătății întregului organism este și principalul factor care perturbă Ph-ul cavității bucale. Însă, mai importantă decât cantitatea ingerată de zahăr, este durata la care ne expunem la acesta, deoarece, în acest fel permitem bacteriilor existente în gură să se multiplice și se se transforme în acid, care atacă smalțul dinților. Totodată, din cauza alimentației acide, se formează placa bacteriană și, neîndepărtată prin periaj, aceasta se maturează, transformânu-se în timp, în tartru.
Evitați consumul alimentelor lipicioase, precum pâinea, cozonacul, caramelele, fructele uscate și a bomboanelor. Toate acestea rămân timp îndelungat în contact cu dinții, făcându-ne mai predispuși la apariția cariilor. De asemenea, sucurile de fructe și băuturile carbogazoase sunt acide iar din acest motiv, este indicat să evitați periajul dentar timp de 1-2 ore după consumul lor, pentru a da dinților timp să se remineralizeze.
2. Introduceți în meniu și alimentele sănătoase
Dacă nu puteți rezista tentațiilor bogate în carbohidrați și zaharuri, aduceți-vă aminte după ce le consumați și de existența alimentelor PRO dinți sănătoși, care mai pot atenua din efectele nocive ale acestora. Nu degeaba se spune să consumați un măr pe zi, pentru că acest fruct are beneficii și în ceea ce privește dinții. Fiind bogate în apă, merele stimulează producția de salivă și acționează ca o pastă de dinți, curățând smalțul, spațiile interdentare și îndepărtând halena. Indroduceți în meniul zilnic și legumele verzi sau brânzeturile, pline de vitamine, minerale și calciu, care ajută la remineralizarea smalțului.
3. Igiena dentară, cea mai prețioasă
Indiferent de ce alegeți să mâncați de sărbători, nu uitați că cea mai importantă rămâne igiena orală, realizată cu regularitate și conștiinciozitate de două ori pe zi. Chiar dacă relaxarea specifică acestei perioade ne face să fim mai neglijenți cu dinții, este esențial să ne spălăm pe dinți, dacă nu după masă, măcar seara și dimineața. Periajul este singurul care îndepărtează atât resturi alimentare restante, cât și placa bacteriană aderentă de suprafața dentară. Folosiți o tehnică de periaj corectă și utilizați ața dentară, care poate pătrunde în spațiile interdentare, innacesibile periuței. Nu uitați de apa de gură, care are efecte antibacteriene și reîmprospătează respirația, fiind ușor de utilizat oriunde v-ați afla.
Atunci când puneți accent pe igiena orală, oferiți dumneavoastră cât și celor din jur respect, pentru că nimănui nu îi place să simtă o respirație urât mirositoare sau să vadă un zâmbet neîngrijit, afectat de carii sau alte probleme.
Așadar, sărbători fericite și spor la periat dinții!