Curs endodonție

La Cris Smile Studio suntem mânați de grija pentru pacienții noștri, fapt pentru care am decis să transmitem mai departe informații medicale actuale și prețioase pentru a-i ghida pe viitorii doctori stomatologi. Împreună cu medicul specialist în endodonție al clinicii, Bogdan Plugaru, organizăm un curs despre tratamentul și refacerea coronară, ca o introducere în sfera endodonției și de aceea ne-am dorit să oferim câteva răspunsuri la întrebări ce pot fi considerate un preambul a ceea ce urmează să aibă loc pe 31 august și 21 septembrie în clinica din Boișoara.

Cum primește pacientul tehnologia nouă în cabinetul dentar?

Aici cel mai bun răspuns îl dau înșiși pacienții, însă din feedback-urile primite, aceștia sunt bucuroși că nu sunt nevoiți să bată drumul la medic de nenumărate ori, deoarece cu ajutorul tehnologiei actuale, practic, tratamentul se reduce la o singură ședință. Ei înțeleg faptul că le crește rata de succes a tratamentului.

Care sunt calitățile unui bun specialist în endodonție?

În primul rând cred că răbdarea. Este unul din tratamentele în care ședința poate dura de la 30 min la 2 ore. Apoi, mai cred că abilitatea de a se concentra pe lucruri de detaliu și mici. Este dificil să lucrezi într-un spațiu atât de mic, în care trebuie să observi orice obstacol, să îl previi și să îl îndepărtezi.

Ce “arme secrete” avem împotriva cariilor? 

Prima armă secretă este periuța cu pastă de dinți folosite în fiecare zi, de 2 ori, împreună cu mijloacele adjuvante: ața dentară, apa de gură, dușul bucal. Oferta actuală a armelor secrete este foarte bogată, trebuie doar să ne educăm să le folosim regulat și corect. O altă armă secretă ar mai fi alimentația – acum cam totul este procesat cu multe zaharuri și alte bazaconii lipicioase care aderă de dinți. Să nu uităm să mâncăm sănătos, astfel avem grijă de întreg organismul și nu numai de dinți.

De ce e microscopul important pentru dentiști și pentru pacienți?

Microscopul este instrumentul care ne ajută să detectăm problemele, pe care nu le putem observa cu ochiul liber și care pot influența diagnosticul și succesul viitorului dinte. Acest instrument se folosește în multe ramuri ale medicinii, introdus în stomatologie a influențat conduita terapeutică și a dus la salvarea multor dinți care altădată erau sortiți extracției.

Cu ajutorul microscopului avem o luminozitate mult mai puternică și o mărire de până la 40 de ori, astfel furnizându-ne informații prețioase din interiorul dintelui. Înainte această ramură se baza foarte mult pe simțul tactil, dar practic putem trata doar ceea ce vedem. Acum se pot executa manopere de finețe, ce duc la salvarea dinților naturali. Practic a crescut nivelul calității și al predictibilității tratamentelor.

Care sunt provocările prin care trebuie să treacă un medic endodont? (Cel mai dificil caz și cum s-a soluționat)

Cred că mai greu decât tratamentul în sine este psihologia precursoare acestuia, pentru alungarea anxietății. Ce anume poate crește dificultatea unui caz? Păi, în primul rând accesul, cât de mult poate deschide gura pacientul, uneori fiind nevoiți să găsim soluții pentru a rezolva corect cazul, iar sigur una dintre ele nu este să lărgim mai mult gura pacientului. 🙂

Ca și la realizarea radiografiilor o altă problemă poate fi reflexul exagerat de vomă. În rest fiecare caz este particular și trebuie tratat ca atare.

Top trei motive pentru care studenții ar trebui să participe 

  • Să învețe să pună un diagnostic și să facă un diagnostic diferențial cu cel parodontal
  • Să stăpânească și să înțeleagă fiecare etapă a unui tratament
  • Partea practică asistată…și să investească și în altceva în afară de cluburi :)))

Ce vom face împreună? 

⇨ analizăm provocările fiecăruia în tratamentul endodontic

⇨ refacere coronară,

⇨ sesiune de Q&A

⇨ insistăm asupra avantajelor tratamentelor sub magnificație, parcurgând etapele de analiză a radiografiilor, diagnostic, și stabilirea pașilor corecți de tratament.

➜ În partea practică, fiecare participant va exersa, sub magnificație:

⇨ diagnostic

⇨ Izolare

⇨ Acces

⇨ Metode de preparare și obturare a canalelor radiculare

⇨ Identificare canalele radiculare

⇨ Identificare fisurilor ce pot decide viitorul tratamentului

 Astfel veți avea ocazia să învățați de la bazele teoretice, la aplicarea practică a tratamentului sub magnificație. Noi vă punem la dispoziție toate materialele pentru realizarea practică a tratamentelor.

Când?

28 SEPTEMBRIE, SÂMBĂTĂ

ORA 9.00

● PARTE TEORETICĂ + PARTE PRACTICĂ

● 4-6 PERSOANE

● Pentru înscrieri, contactați-ne la office@cris-smile.ro și la 0765 449 033

 

 

Unde?

Clinica Cris Smile Studio București

Str, Boișoara 10 – 12 

lângă Maternitatea Giulești

Taxa de participare este de 150 EUR.

20% discount pentru studenți

IBAN Beneficiar: RO42INGB0000999904719108

Moneda: lei

Nume Beneficiar: CRIS SMILE SRL

Banca Beneficiar: ING BANK

Ce primești?

● materiale de lucru puse la dispoziție de Cris Smile Studio

● diploma de participare

● coffee și snack break incluse

Formular de inscriere

15 + 6 =

Lasă-ți zâmbetul în grija noastră!

Adresa:

str. Boișoara, nr. 10-12, sector 6

Program:

Luni: 9am – 9pm
Marți: 9am – 9pm
Miercuri: 9am – 9pm
Joi: 9am – 9pm
Vineri: 9am – 9pm

Adresa:

Strada Malcoci, nr.2, bloc 36,
sc.B, ap.59, sector 5

Program:

Luni: 9am – 9pm
Marți: 9am – 9pm
Miercuri: 9am – 9pm
Joi: 9am – 9pm
Vineri: 9am – 9pm
Sâmbătă: 9am – 2pm