Dragii mei,
Igiena dentară este extrem de importantă pentru a vă păstra sănătatea dinților și a preveni apariția unor afecțiuni nedorite, dar și pentru un zâmbet frumos, care să vă reprezinte. Periuța de dinți este principalul vostru aliat, parte din ritualul zilnic al igienei dentare, ce vă ajută să curățați dinții în mod eficient, împreună cu apa de gură sau ața dentară. Însă care este cea potrivită pentru voi? Periuța de dinți clasică sau cea electrică?
Cum se face un periaj corect?
Modul în care curățăm dinții face diferența între o dantură cu probleme și una sănătoasă. De aceea, pe lângă alegerea periuței corecte, este importantă tehnica de periaj. Astfel, o curățare corectă se realizează dinspre gingii către vârful dinților. Evident, acest procedeu trebuie repetat cel puțin de două ori pe zi și să dureze între trei și cinci minute în cazul periuței clasice sau două minute pentru o periuță electrică.
Cum alegem periuța de dinți?
În funcție de tipul de peri:
- periuța de dinți cu peri de duritate medie este indicată persoanelor cu dinți și gingii sănătoase
- periuța de dinți cu peri moi este recomandată persoanelor cu gingii sensibile sau implanturi
Un alt aspect important îl reprezintă capătul rotunjit al perilor, în timp ce capul periuței trebuie să fie suficient de mic pentru a putea pătrunde în zonele din spate, mai greu accesibile ale mandibulei.
În funcție de dimensiunea periuței avem:
- periuța cu capul de 15 mm – pentru copiii mai mici de 2 ani
- periuța cu capul de 19 mm – pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani
- periuța cu capul de 22 mm – pentru copiii între 6 și 12 ani
- periuța cu capul de 25 mm – pentru copiii de peste 12 ani și pentru adulți
Periuța clasică de dinți – avantaje și dezavantaje
Avantajele unei periuțe clasice de dinți sunt acelea că:
- Îți oferă control asupra modului de periere al danturii. Tu decizi cât de repede sau apăsat îți periezi dinții și este mai confortabilă pentru persoanele cu anumite zone sensibile
- Ai posibilitatea de a opta pentru tipul de peri potriviți danturii tale
- Din punct de vedere financiar, periuța clasică este mai avantajoasă
- Nu ocupă mult spațiu și nu necesită alte accesorii
- Nu se defectează, neavând butoane sau sisteme electrice
Dezavantajele sunt reprezentate de tehnica proprie de periaj. Pentru cei care nu au suficient timp pentru o periere corectă, dar nici nu cunosc tehnica necesară unei igienă corespunzătoare, periuța clasică poate reprezenta începutul bolilor parodontale sau cariilor.
Periuța electrică de dinți – avantaje și dezavantaje
Tot mai prezentă în viețile noastre, datorită mediatizării, periuța electrică de dinți câștigă tot mai mult teren în fața celei clasice, studiile dovedind că înlătură mai eficient placa bacteriană, prevenind apariția gingivitei. Iată, astfel, avantajele utilizării periuței de dinți electrice:
- Indiferent de tehnica sau timpul de periaj, aceasta asigură o curățare mult superioară periuței de dinți clasice, putând realiza de la 5000 până la 30.000 de rotații pe minut
- Acoperă suprafețe dentare mai mari decât cea clasică
- Sistemul 3D cu care sunt dotate periuțele moderne înconjoară fiecare dinte, făcând periajul simplu, fără nevoie de îndemânare deosebită
- Eficiență împotriva bolilor parodontale
- După doar 3 săptămâni de utilizare, reduce petele dentare, ajută la îndepărtarea lor și la albirea dinților
- Sănătatea gingivală este îmbunătățită, inflamația de la nivelul gingiilor fiind redusă
- Este recomandată persoanelor cu aparat ortodontic, vârstnicilor și celor cu handicap
- Atractivă, ușor de manevrat, periuța electrică poate motiva copiii să se spele pe dinți
Cum nu putea fi perfectă, periuța electrică are și dezavantaje:
- Costurile sunt destul de ridicate în comparație cu o periuță normală, cele mai ieftine variând între 80-150 lei, iar cele de ultimă generație, cu programe multiple și o serie de alte beneficii pot ajunge și la 700 lei. De asemenea, există un cost suplimentar la schimbarea capetelor de periaj.
- Dimensiunile sale nu sunt tocmai prietenoase cu bagajele de călătorie, fiind necesară împachetarea încărcătorului sau a altor accesorii. Variantele mai costisitoare vin, ce-i drept, și cu un suport special pentru transport.
Nu uitați că un periaj corespunzător nu exclude vizitele regulate la cabinetul dentar pentru un consult periodic al sănătății dentare. Așa cum vă amintesc întotdeauna, prevenția este cheia unei danturi sănătoase.
Pentru că la Cris Smile Studio acordăm o atenție sporită stării voastre de sănătate dentară, vă îndrumăm să ne vizitați pentru orice problemă resimțită la nivelul danturii, dar și profilactic, pentru a întâmpina apariția unor elemente neplăcute precum cariile.