Dragii mei,
În zilele noastre se pune accent pe aspectul exterior și pe sănătate în același timp, iar dantura reprezintă una dintre cărțile de vizită ale fiecăruia. Pierderea dinților este un moment stânjenitor în primul rând, dureros în funcție de afecțiunea care a dus la aceasta, însă nu ireversibil.
Astfel, vă propun astăzi o metodă modernă, cu numeroase avantaje, care vă ajută să vă recăpătați zâmbetul – implant dentar.
I) Ce este implantul dentar și din ce componente este format?
Implantul dentar reprezintă un ansamblu de piese, ce se sfârșește cu o componentă din titan, sub forma unui șurub, care servește drept înlocuitor pentru rădăcina dintelui natural care lipsește.
Acesta este plasat în locul extracției sau în spațiul liber printr-o intervenție chirurgicală nu foarte complicată. După perioada de timp necesară integrării în os, implantului i se atașează o altă piesă metalică numită bont protetic, deasupra căruia medicul specialist așează coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele lipsă.
Componentele unui implant dentar:
– corpul implantului
– capa de vindecare:
– bontul protetic
– bontul de vindecare
– cheia de transfer
– implantul analog sau copia implantului:
– șurubul de fixare
II)Tipuri de implanturi dentare
Astăzi există numeroase variante de implanturi dentare, însă alegerea se face în funcție de oferta osoasă a pacientului și de tipul lucrării ce va fi realizată ulterior, cazurile fiind diferite. Medicul este cel care alege soluția ideală.
Există astfel următoarele tipuri de implanturi dentare:
- Implantul Sky – Sistemul de la Bredent s-a făcut remarcat încă din 2002 ca un sistem simplu, estetic, cu numeroase variante de tratamente stomatologice, în ciuda faptului că folosea un număr redus de componente protetice.
- Implantul Fast and Fixed – Acest sistem reprezintă un avantaj major pentru piața de implanturi deoarece oferă pacienților, într-o singură zi, dinți cu care pot mânca imediat după operație.
- Implantul INNO – Este de o calitate și o siguranță dovedite internațional după 20 de ani de cercetare.
- Implantul Nobel Biocare – Face parte din implanturile unui producător renumit, ce are la activ peste 50 de ani de cercetare și inovații.
- Implantul digitalizat – Tratamentul computerizat reprezintă un nou concept de restaurare implanto-protetică, care are la bază o tehnologie de ultimă oră și de înaltă precizie, pentru rezultate clinice eficiente, estetice și de durată. Această tehnologie îmbină informațiile tomografiei computerizate cu detaliile oferite de scanarea intraorală. Platforma electronică R2Gate poate realiza planificarea optimă a inserării implantului dentar.
- Implantul zigomatic – Acesta reprezintă o alternativă la implanturile clasice, ce vin în ajutorul pacienților cu atrofie osoasă severă la nivelul maxilarelor, dându-le posibilitatea de a avea o lucrare fixă pentru totdeauna.
III)În ce cazuri este necesar un implant dentar? Cine este candidatul ideal pentru un implant dentar? Până la ce vârstă se pot face implanturile dentare?
Orice persoană căreia îi lipsesc unul sau mai mulți dinți poate beneficia de tratament cu implanturi dentare, atât timp cât nu există probleme locale sau generale de sănătate care să impună o contraindicație a intervenției.
Candidatul ideal îl reprezintă orice persoană care și-a încheiat ciclul de creștere.
Limitele ar fi marcate de copiii și adolescenții cărora nu li s-a definitivat procesul de creștere scheletică și de către vârstnicii de peste 90 de ani, la care vindecarea poate pune piedici.
IV)De ce trebuie să înlocuiești dinții lipsă?
Dacă nu pui mare preț pe aspectul estetic, poate că te-ai gândit că vei putea trăi și cu micile lipsuri de la nivelul daturii, însă dinții care nu mai există duc la complicații locale. Acestea se vor face remarcate în timp și pot reprezenta:
– pierderea osului
– îmbolnăvirea articulațiilor mandibulare
V)Care este durata de viață a unui implant dentar?
Evoluția tehnologiei a dus la adevărate progrese în privința terapiei cu implanturi dentare, de aceea procedura este una cu o rată de succes de 97-98%, creștere remarcată în ultimii 10-15 ani.
Specialiștii consideră un implant dentar de succes dacă acesta rezistă 10 ani după realizarea lucrării protetice finale. Totuși, există și situații foarte rare când implantul nu reușește, nu se integrează în os. În astfel de cazuri este nevoie de respectarea protocolului:
– Implantul este îndepărtat
– Se așteaptă vindecarea
– Se încearcă o nouă implantare cu un alt tip de implant dentar sau se merge pe tratament alternativ (clasic)
VI)Avantajele implanturilor dentare
- În comparație cu lucrările protetice, unde dinții învecinați necesită șlefuire, implantul dentar te asigură că zonele sănătoase ale danturii tale rămân intacte
- Implanturile se simt și arată precum dinții naturali, putând să continui să consumi alimentele preferate și să zâmbești în voie, fără a resimți anumite frustrări. Senzația de dinte propriu este superioară celei din cazul unei lucrări protetice.
- Masticația va fi una naturală, senzația de forță inițială, în cazul danturii naturale, fiind accentuată. Totuși, este indicat să nu se abuzeze de puterea și rezistența implantului.
- Implanturile dentare NU se cariază! Deși este o veste bună, igiena orală nu trebuie neglijată, iar întreținerea implantului va necesita vizite periodice în cabinetul medicului stomatolog.
- Materialele din care sunt realizate au o compatibilitate ridicată față de țesuturile vecine, eliminându-se astfel riscul de respingere sau alergie al implanturilor dentare.
- Vorbirea clară și corectă este un alt avantaj al implantului în fața protezelor dentare, care pot duce la articulări dificile ale cuvintelor.
VII)Dezavantajele implanturilor dentare
- Costurile ridicate ale procedurii pot fi considerate vinovate pentru opțiunea pacienților asupra protezelor dentare sau a altor alternative. Cu toate acestea, trebuie cântărite beneficiile unei astfel de investiții, începând de la estetică și continuând cu îmbunătățirea masticației și a sănătății organismului, indiferent de cât costă un implant dentar. Nu degeaba se spune că problemele digestive pot pleca de la starea de sănătate a dinților, de exemplu.
- Procedura de implantare este până la urmă una de ordin chirurgical și deci prezintă aceleași dezavantaje ale oricărui tip de operație.
VIII)Contraindicații
Deși implantul dentar reprezintă cea mai avantajoasă soluție din punct de vedere medical pentru dinții lipsă, acesta poate fi contraindicat pentru persoanele care suferă de:
- Dependență de alcool, tutun
- Dependența de droguri
- Bolnavii cardiaci
- Reumatismul articular acut
- Bolnavii cu tare sanguine
- Hipertensiune arterială majoră
- Tulburări endocrine
- Diabetul insulino-dependent
- Deficiențe imunitare
- Bolnavi iradiați
- Bolnavii cu neoplasme
- Afecțiuni psihotice
- Igiena deficitară
Cu toate acestea, există și bariere care pot fi trecute după o îngrijire atentă, monitorizată în cabinetul medicului stomatolog.
Contraindicațiile temporare în privința implantului dentar îl reprezintă:
- lipsa osului și prezența unor structuri în anatomia zonei afectate ce reprezintă bariere anatomice, precum nervul alveolar inferior din canalul mandibular, sinusurile maxilare
- situația în care anumite chisturi sau tumori din zona oro-maxilo-facială reduc sau anulează osul necesar pentru un implant
- lipsa dimensiunii suficiente a osului alveolar receptor, vital pentru implantarea dentară. Aceasta se agravează pe măsură de trece timpul de la extracția/pierderea dinților
Din fericire, refacerea osoasă este posibilă astăzi, iar specialiștii pot folosi tehnici de augmentare osoasă pentru a obține rezultate favorabile și a duce la bun sfârșit procedura de implantare dentară.
De reținut! Osteoporoza NU reprezintă o contraindicație a implantului dentar, pacienții ce suferă de această afecțiune putând să beneficieze de procedură, însă cu un design special pentru os cu densitate redusă.
IX)Factorii de risc în cazul unui implant dentar
Asemenea oricărei proceduri medicale, inserția implantului dentar este supusă unor riscuri, care pot influența gradul de reușită și durata de supraviețuire în timp a acestuia. Astfel, bruxismul și fumatul reprezintă principalii factori de risc:
Bruxismul – acesta exercită forțe directe asupra implantului dentar în timpul osteointegrării. Nu este cazul să vă impacientați, căci soluții există! Specialiștii impun în astfel de cazuri mărirea timpilor de integrare fără sarcini mecanice, reglarea ocluziei și purtarea unor protecții speciale în timpul somnului.
Fumatul – acesta trebuie eliminat înainte de efectuarea unei proceduri de implantare dentară întrucât favorizează apariția complicațiilor:
- influențează negativ circulația sangvină
- îngreunează oxigenarea țesuturilor
- face dificilă vindecarea
- complică păstrarea implanturilor sau grefelor
- produce depuneri de nicotină și gudron pe formațiuni sensibile
X)Care sunt pașii premergători inserării implantului dentar?
Asemenea oricărei intervenții, este necesară o perioadă de pregătire înainte implantul dentar.
- Se începe printr-un consult amănunțit, ce evaluează starea de sănătate a cavității bucale dar și pe cea generală.
- Pacientul trebuie să se prezinte cu o radiografie panoramică recentă, nu mai veche de 6 luni.
- Examenul medical trebuie completat de o serie de analize precum:
– Hemoleucogramă
– Glicemie
– Calcemie
– Colesterol
– Timpi de sângerare
– Timpi de coagulare
– Acid uric
– Uree
– VSH
- La finalul investigațiilor radiologice, pacientul este supus unui examen de Computer Tomograf (CT), care oferă informații asupra țesutului osos, putând stabili cu certitudine posibilitatea implantării dentare.
- Se stabilește dacă sunt necesare proceduri suplimentare precum adiții și reconstrucții osoase ori sinus lift.
XI)Care sunt etapele procedurii de implantare?
- În debutul intervenției vi se va face anestezia, fie prin inhalosedare (cu gaz ilariant – rapidă și fără reacții adverse, netoxică și nedureroasă), ori prin sleeping dentistry (injectarea intravenoasă a unei substanțe calmante, care poate face posibilă realizarea mai multor tratamente dentare într-o ședință). Așadar, procedura NU DOARE!
- Urmează pregătirea gingiei printr-o incizie ce va expune osul în care se va introduce implantul. În cazul în care acesta nu este suficient, se apelează la o grefă osoasă
- Introducerea implantului este următoarea etapă și este urmată de un set de medicamente prescris de medic pentru a reduce durerile și inflamația de după procedură. Practic întreaga procedură durează aproximativ o oră, putând să se extindă pe o perioadă mai lungă de timp în cazul inserării mai multor implanturi.
- După 7 zile de la operație sunt îndepărtate firele, urmând să se aștepte între 3 și 9 luni pentru ca celulele osoase să se atașeze pe suprafața implantului.
- După o perioadă de 6 luni se atașează bontul de vindecare
- Etapa protetică presupune o colaborare între medicul specialist în protetică dentară și tehnicianul dentar pentru a realiza coroana, puntea dentară și dintele propriu-zis.
- Post-operator este nevoie să se respecte cu strictețe igiena dentară zilnică. Pe termen lung, periajul dentar profesional și detartrajul trebuie să fie făcute la fiecare 6 luni.
XII)Cum poate fi folosit laserul Biolase în tratamentele de după implantul dentar?
Implantarea dentară poate duce în anumite cazuri la o complicație numită peri-implantare, un proces inflamator distructiv care afectează țesuturile moi și dure din jurul implanturilor dentare. Țesuturile moi devin inflamate, în timp ce osul alveolar (țesutul tare), care înconjoară implantul în scopul reținerii, se pierde cu timpul. Pierderea osoasă implicată în peri-implanturi diferențiază această afecțiune de peri-mucozită, o reacție inflamatorie reversibilă care implică numai țesuturile moi din jurul implantului.
Cu ajutorul tehnicii moderne, printr-un tratament minim invaziv, fără bisturiu, suturi sau incizii pot fi tratate o zonă sau mai multe într-o singură vizită la cabinet. Laserul Biolase asigură accesul la implantul subgingival infectat și printre firele de sutură fără crearea unei incizii. De asemenea, este eficient în îndepărtarea a peste 98% din infecție, fără să afecteze suprafața implantului sau să modifice temperatura zonei.
XIII)Există un număr maxim de implanturi dentare pe care și le poate face un pacient?
Nu putem spune că există un număr de implanturi pe care un pacient le poate avea, însă în cazul pacienților fără dinți sau cu dinții total compromiși, care nu mai au un volum osos corespunzător inserării de implanturi convenționale, sunt tratați prin utilizarea uneia din cele 3 tehnici revoluționare care evită adițiile de os:
1. TotalFix – tehnica implanturilor angulate, inserate în evantai
2. TotalFix+ – combinarea a 2 implanturi zigomatice sau pterigoidiene în zonele maxilare posterioare și a 2-4 implanturi convenționale în zona anterioară
3. QuadZygoma – inserarea simultană a 4 implanturi zigomatice, 2 pentru fiecare parte a maxilarului
XIV)Cum îngrijiți implantul dentar? Există restricții alimentare?
Imediat după procedura de implantare trebuie să:
- Curățați dinții și gingiile blând, cu o periuță moale, fără a atinge firele de sutură dacă ele există.
- Clătiți gura cu apă de gură cu clorhexidină 0,12%, fără alcool.
- NU fumați în perioada vindecării!
- Eliminați din dietă lactatele, alcoolul, alimentele dure și cele fierbinți!
După osteointegrare, implantul dentar va fi îngrijit asemenea dinților naturali: periaj, ață dentară, air floss, duș bucal și igienizare dentară profesională la fiecare 6 luni.
Si alimentația după implant va fi una normală, fără restricții, aceeași ca în cazul dinților naturali.
În încheiere, dragilor, vă sfătuiesc mereu să aveți grijă de sănătatea voastră dentară și să optați pentru cele mai bune și moderne tehnici, care să vă asigure un zâmbet sănătos. În ciuda prețului, implantul dentar este o procedură uzuală în cabinetele dentare, care vă aduce numeroase beneficii pe termen lung, poate chiar pe viață, redându-vă bucuria de a zâmbi natural. Așadar, scăpați de teama de dentist și completați-vă dantura!
Nu mai amânați să aveți un zâmbet sănătos și frumos! Cabinet stomatologic din sectorul 5, situat pe strada Malcoci, nr. 2, bloc 36, sc. B, parter, ap. 59, este aici să vă ofere cele mai bune servicii dentare. Indiferent dacă locuiți în Bragadiru, Magurele, Jilava, zona Confort Urban Residence, Dream Residence, Ideal Residence, Calea Rahovei, Sebastian sau Petre Ispirescu, 13 Septembrie, acest cabinet este aproape de dvs. Nu ezitați să ne contactați pentru a programa o consultație și să aveți zâmbetul dorit!