Situația inițială
Pacienta a beneficiat de un tratament endodontic realizat în urmă cu aproximativ 5 ani, fără a fi urmat de restaurare protetică definitivă (coroană). În timp, dintele s-a fracturat și a devenit irecuperabil.
Plan de tratament
S-a decis extracția dintelui fracturat, urmată de inserarea unui implant post-extracțional și aplicarea unei coroane provizorii, pentru menținerea esteticii și funcției în perioada de vindecare.
Evoluție
Implantul se află în prezent în perioada de osteointegrare, estimată la aproximativ 4 luni, timp în care pacienta beneficiază de confort și estetică stabilă.
Etapa finală
După finalizarea osteointegrării, se va realiza coroana definitivă, adaptată funcțional și estetic fizionomiei pacientei.


