Beneficiile sale sunt multiple. O mușcătura corectă are implicații atât estetice cât și legate direct de sănătatea orală. Însă, până la un zâmbet frumos e bine să știți că purtarea aparatului dentar e posibil să va supună la câteva încercări. Si e la fel de bine să fiți pregătiți în a le suportă pentru că rezultatul final e miza aici.
În primul rând – durerea și disconfortul sunt efecte normale mai ales în primele zile de la aplicarea aparatului dentar și în perioada imediat următoare ajustărilor sale periodice. Sfatul meu este să adaptați alimentația, să evitați absolut alimentele țări și dure pentru că pun presiune pe dinți. Dacă e cazul, va putem prescrie analgezice specifice.
Acestea pot reveni și în momentul în care bracketii vor fi îndepărtați. Benzile metalice care susțîn aparatul se pot încarcă, la rândul lor, în gingii și pot fi destul de dificil de înlăturat (niciodată imposibil).
În al doilea rând, atunci când avem în plan tratamentul ortodontic, e bine să știți că e extrem de importantă igiena. Aparatul face destul de dificil periajul și, de aceea, e bine să folosiți dușul bucal și să îndepărtați cu atenție resturile alimentare rămase în locurile puțin accesibile. Acestea duc la acumularea plăcii bacteriene și la creșterea riscului apariției cariilor și bolilor gingivale.
În al treilea rând, probabil ați auzit că dinții se pot decolora ușor de la purtarea aparatului dentar (zona pe care a fost aplicat braketul poate fi mai deschisă la culoare). Armonizarea se face prin tratamentele de albire și, de obicei, nu sunt diferențe extreme.
În al patrulea rând, ulceratiile sunt, din păcate, inevitabile mai ales când aparatul e metalic și pot afecta interiorul obrajilor, buzele și gingiile. Le tratăm cu medicație dacă sunt foarte severe și le prevenim cu ceară dentară aplicată pe brackeții care intră în contact cu țesutul iritat.
Alte posibile situații neplăcute le reprezintă deteriorarea aparatului dentar în urmă unor lovituri puternice, desfacerea bracketilor (și e nevoie să va prezentați la medic pentru a-l înlocui), ruperea sârmei (dăm cu puțină ceară și mergem la medic să reglăm aparatul).
Acum că ați văzut și partea întunecată a lunii (care nu e nici pe departe atât de înfricoșătoare dacă mă întrebați pe mine), aș mai avea un detaliu de adăugat – desigur, putem găsi milioane de motive pentru a evita aparatul însă, la fel de bine sunt milioane de oameni care s-au încumetat și au trecut cu brio de toate neplăcerile.
Vă aștept cu drag, la tratament.
Cristina Munteanu,
doctor empatie



