Retracția gingivală este o afecțiune a danturii. Frecvent întâlnită la persoanele de peste 40 de ani, se poate manifesta însă la orice altă vârstă, fără excepții: atât la copii, cât și la adulți. În fază incipientă, afecțiunea se manifestă discret. În ciuda debutului afecțiunii, ea are caracter progresiv – ceea ce înseamnă că netratarea sa va conduce la înrăutățirea simptomelor.
Cauzele apariției acestei afecțiuni variază de la pacient la pacient, dar depind într-o mare măsură de igiena orală zilnică. La fel de bine, există și câteva boli care pot cauza retracția gingivală. Trebuie menționat că transmiterea pe cale ereditară este posibilă în acest caz.

Ce este retractia gingivala (retragerea gingiilor)?
Cunoscută și sub numele de retragerea gingiilor – afecțiunea vizează dantura. Așadar, țesutul gingival care înconjoară dinții se retrage treptat, lăsând spații goale – expuse bacteriilor de toate felurile. Spațiile respective se numesc și buzunare, iar apariția lor are ca rezultat diferite boli. Stratul de țesut are rol protectiv, motiv pentru care existența lui este esențială pentru păstrarea intactă a dinților.
Retracția gingivală favorizează o sensibilitate crescută a dinților. Alimentele și băuturile reci sau foarte calde pot produce dureri în zonele afectate, tocmai din acest motiv. De asemenea, prin spațiile create – depunerea resturilor alimentare poate fi o altă problemă. Din cauza inconfortului produs de periaj, acestea nu vor putea fi înlăturate corespunzător.
Cum ar trebui sa arate o gingie sanatoasa?
O gingie sănătoasă are o nuanță de roz și prezintă o textură fermă. Înroșirea gingiei poate fi un semn că aceasta este afectată. Totodată, dacă gingia se mărește în volum și este mai moale decât de obicei, vizita la medic este esențială. În condiții normale, gingiile sunt atașate puternic de dinți, iar marginile au forma unor lame de cuțit.
Există două tipuri de gingie, după cum urmează:
Gingia fixă – este un strat protector de aproximativ 2 mm; este atașată de osul de sub ea.
Gingia mobilă – se prezintă sub formă de mucoasă și se întinde pe o suprafață mai mare decât în cazul gingiei fixe. Se poate recunoaște prin culoarea închisă pe care o are.
Simptomele retractiei gingivale
Afecțiunea debutează printr-o sensibilitate neobișnuită. Produsele prea reci sau mult prea calde pot produce neplăceri și dureri discrete la nivelul zonei afectate. După ce gingiile se înroșesc este posibilă și umflarea lor, iar durerile se vor intensifica. Pot apărea și sângerările din timpul periajului, ca dovadă că dinții au devenit excesiv de sensibili.
În fazele avansate – spațiile dintre dinți și gingii se măresc. Apar așa-zisele buzunare, iar retragerea constantă a gingiilor va produce efectul de dinți alungiți. Tuturor acestor simptome se adaugă respirația greu mirositoare.

Cand trebuie sa mergi la medicul stomatolog?
Specialiștii recomandă ca vizita la medicul stomatolog să se producă cât mai repede. Imediat ce ai constatat că anumite zone au devenit sensibile sau apar sângerări, consultă medicul. Amânarea tratării unei astfel de afecțiuni duce la progresul ei. Durerile se vor intensifica, iar țesutul se va retrage atât de mult, încât poate determina pierderea dinților.
Cat costa tratamentul in cazul retractiei gingivale?
Prețul unui tratament depinde de mai mulți factori. În funcție de numărul dinților afectați, de stadiul afecțiunii, dar și de progresia acesteia – prețurile încep de la 150 – 200 de lei și cresc treptat, după dificultatea intervenției.
Cauzele aparitiei retractiei gingivale
Retracția gingivală poate apărea în urma unei igiene necorespunzătoare, atât în cazul copiilor, cât și al adulților. La vârste înaintate, riscul unei astfel de afecțiuni crește semnificativ. Totodată, diferite boli sau traumatisme pot provoca distrugerea țesutului protector. În cazul în care părinții au avut parte de retracția gingivală – posibilitatea ca și copiii să o aibă este foarte mare.
- Boala parodontală: este o afecțiune cronică a gingiei și are caracter inflamator. Se manifestă la nivelul țesuturilor de susținere a dintelui și poate afecta gingia, ligamentul parodontal și osul alveolar. Se caracterizează prin desprinderea papilelor interdentare, înroșirea și inflamarea lor. Boala progresează atât de mult, încât, în final, dinții sunt expulzați din alveolele dentare.
- Poziția anormală a dinților: în cazul multor persoane – dinții sunt fie distribuiți înghesuit, fie aliniați greșit. Aceste afecțiuni pot fi reparate cu ajutorul unui ortodont, prin purtarea aparatului dentar. Dacă însă nu sunt tratate din timp, pot favoriza apariția retracției gingivale. Osul acoperit de gingie va fi aproape inexistent, iar riscul de a pierde dintele este ridicat.
- Periajul dentar agresiv: igiena orală este absolut necesară, deoarece poate preveni multe afecțiuni. Însă este important de reținut că presiunea ridicată din timpul periajului nu are efecte pozitive. Mai mult decât atât – duce la leziuni ale danturii. Înlăturarea plăcii dentare se poate realiza și fără perierea agresivă. Răbdarea este unul dintre elementele cheie ale unei igiene orale eficiente.
- Tulburări genetice: nu există o regulă potrivit căreia copiii să preia afecțiunea părinților. Totuși, șansele apariției retracției gingivale sunt mai mari în cazul celor care au avut antecedente în familie.
- Traumatisme: dinții pot fi afectați și în urma unor accidente sau lovituri puternice. Acestea provoacă distrugerea țesutului și retragerea gingiei.
- Bruxismul: scrâșnirea dinților pe timpul nopții este un fenomen involuntar, dar care poate afecta grav dantura. Din cauza presiunilor mari exercitate asupra dinților, tocirea și degradarea lor este foarte probabilă. Gutierele nocturne sunt des folosite pentru tratarea acestui obicei involuntar nociv, dar există și alte opțiuni.
- Piercing în buze/limbă: contactul direct permanent dintre piercing și zonele sensibile ale dinților poate produce iritații. Pe măsură ce timpul trece, uzura se intensifică și duce la retragerea gingiei.
- Fumatul: din cauza substanțelor eliminate în urma fumatului – pe suprafața dinților se pot depune anumite resturi greu de îndepărtat, care împiedică o bună igienă orală.

Complicatiile retractiei gingivale netratate la timp
Efectele netratării pot fi foarte neplăcute. De aceea, medicii recomandă ca vizitele la stomatolog să fie făcute imediat de la constatare. Complicațiile pot duce la dureri intense și disconfort. Pierderea dinților afectați este cea mai gravă consecință a netratării retracției gingivale.

Cum se trateaza retractia gingivala?
Medicul stomatolog este singurul care îți poate spune de ce tip de tratament ai nevoie. Îndată ce cauzele sunt identificate, procesul poate începe. Iată câteva dintre posibilități:
Detartraj si chiuretaj subgingival
Scopul detartrajului este de a curăța zona. Bacteriile sunt eliminate fie manual, fie cu ajutorul ustensilelor cu ultrasunete. Placa bacteriană și depunerile de tartru pot fi eliminate chiar și în două ședințe uneori. Totul depinde de cantitatea resturilor care trebuie eliminate. Pentru o experiență mai confortabilă se apelează la anestezia locală.
Chirurgie gingivala
Țesutul afectat poate fi recondiționat prin diferite metode. Acest tip de operație remodelează gingia, aducând-o la forma inițială. Procedura se poate realiza atât în scopuri cosmetice, cât și funcționale.
Grefa gingivala
Grefa gingivală face parte din ramura micro-chirurgiei. Cu ajutorul ei pot fi transplantate mici bucăți de țesut moale, în vederea acoperirii defectelor gingivale. Acest tip de intervenție este specific traumatismelor și afecțiunilor parodontale.
Tratament naturist pentru retragerile gingivale
- Aloe vera – gelurile care conțin aloe vera sunt aplicate direct pe gingie pentru ameliorarea durerii. Funcționează sub formă de anestezie și grăbește vindecarea țesutului.
- Clătirea cu ulei – toxinele pot fi îndepărtate prin clătirea zilnică cu ulei de susan, cocos și floarea-soarelui. Procesul durează în jur de 20 de minute și înlocuiește apa de gură clasică.
- Ceaiul verde – antioxidanții naturali din compoziția ceaiului verde luptă împotriva bacteriilor.
- Alimentația – reducerea alimentelor care conțin zahăr și făină poate fi benefică. Aceste produse pot fi înlocuite foarte ușor cu fructe și legume crude.
- Uleiul de eucalipt – masarea zilnică a gingiilor cu ulei de eucalipt previne afecțiunile. Are efect antibacterian și antiinflamator.

Cum sa previi retractia gingivala
Obiceiurile bune de igienă stau la baza sănătății orale. Periajul zilnic, în special înainte de culcare, evitarea periajului agresiv și ața dentară sunt doar câteva lucruri benefice care ajută la prevenirea retracției gingivale.